Proiectează un site ca acesta, cu WordPress.com
Începe

Eveniment online: Criza epidemiologică și provocările stângii în România

Fundația Stânga Democratică împreună cu PES activists Romania a organizat pe data de 1 mai 2020 evenimentul „Criza epidemiologică și provocările stângii în România”.

Pandemia de COVID-19 a generat o criză a sistemului medical la nivel global și este posibil să genereze și o criză economică fără precedent. În acest context ne-am propus sa răspundem la următoarele întrebări: „Care ar trebui să fie rolul statului în această perioadă?”, „Care ar fi cele mai potrivite politici pentru relansarea economică?” sau „Care ar trebui să fie principalele direcții de acțiune ale stângii românești în această perioadă?”.

Invitații care au trebuit să răspundă acestor întrebări, au fost:
– Victor Negrescu, Europarlamentar,
– Laszlo Andor, FEPS Secretary General,
– Lucian N. Romascanu, președintele Comisiei pentru cultură şi media,
– Mihail Caradaică, Președinte FSD,
– Victoria Stoiciu, reprezentant FES,
– Petre Florin Manole, Deputat în Parlamentul României,
– Sebastian Țoc, Cercetător Academia Română și Lector Universitar,
– Elena Trifan, Sociolog,
– Alina Duduciuc, Lector Universitar,
– Diana Neaga, Lector Universitar,
– Iulian Stănescu, Cercetător Academia Română,
– Octavia Moise, Lector Asociat SNSPA,
– Valentin Nicolescu, Lector Asociat SNSPA.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: